Meditaţia este foarte populară în zilele noastre. Fie că e vorba de yoga, de meditaţia folosită ca metodă psihoterapeutică sau de alte forme mai mult sau mai puţin pitoreşti descrise prin revistele la modă, este clar că meditaţia şi-a cîştigat un loc de frunte în topul preocupărilor omului modern.
Ea nu lipseşte nici în taoism, unde îmbracă foarte multe şi diferite forme.
Ca să vorbim de meditaţia în taoism începem cu un citat din Alan Watts extras din cartea sa superbă Tao – calea ca o curgere de apă. Iată ce spune acest autor despre meditaţia taoistă:
Taoiştii contemplativi vor sta bucuroşi împreună cu yoginii sau zeniştii atîta vreme cît este confortabil şi rezonabil, dar cînd natura ne spune că „împingem rîul din loc” ne vom ridica şi vom face altceva sau chiar vom trage un pui de somn. Mai mult de atît ar fi mîndrie spirituală. Taoiştii nu se uită la meditaţie ca la o „practică”, exceptînd sensul în care un doctor „practică” medicina. (Tao: The Watercourse Way, Pantheon Books, 1975, p. 90).
Desigur că aceste aspecte dau de gîndit pentru că noi ştim totuşi că meditaţia este o practică. Dar ce fel de practică? Iată întrebarea cheie.
Sensul meditaţiei în taoism reiese dintr-un text antic aparţinînd lui Lieh Tzu – unul din maeştrii taoismului pe linia Lao Tzu – în care autorul îi explică Cum a decurs propria sa iniţiere unui discipol foarte grăbit să afle. Redau finalul paragrafului:
Nouă ani mai tîrziu – spune maestrul – orice îmi venea în minte sau ori ce ieşea din gura mea nu avea nicio legătură cu ce e bine sau rău, cu a face pe plac sau a ofensa. Nici măcar nu mă mai gîndeam că Bătrînul Shang îmi era maestru şi Pai-kao-tzu, prieten. (Lieh Tzu: A Taoist Guide to Practical Living, Eva Wong, Shambhala, 2001.)
Atitudinea sugerată în acest scurt citat este cît se poate de clară: în timpul meditaţiei, taoistul nu se concentrează asupra a ceva, nu-i impune minţii o pace nefirească, ci, din contră, el lasă totul, corp-minte-spirit, la voia lor, fără a interfera cumva cu fluxul mental. El foloseşte tehnica numită nonacţiune (wu-wei).
Mai mult decît atît, meditaţia conduce treptat la un soi de imparţialitate, în care reperele etice ale gîndirii dispar cu desăvîrşire sau, dacă vrem, gîndirea porneşte de la şi se bizuie pe această anomie.
***
Într-un text din Chuang Tzu aflăm, dintr-un dialog între Înţelepciune şi Împăratul Galben, că cei care ştiu nu vorbesc şi că uitarea, chiar, este garanţia ştiinţei mai degrabă decît ştiinţa propriu-zisă.
Sînt imitate aici, evident, cuvintele lui Lao Tzu: cel care ştie nu vorbeşte iar cel care nu ştie, vorbeşte, şi afirmaţia cum că înţeleptul nu-i învaţă pe discipoli cu cuvinte (altfel spus, sînt excluse formulele filozofice, conceptele savante şi exprimările retorice!!!).
În general, în taoism, meditaţia nu este un efort care să aducă practicianului beneficiile dhyanei (concentrarea, fixarea minţii) yoga. Discipolul taoist are ca scop final unirea cu Tao, chiar dacă Tao nu este o entitate gen Dumnezeu-persoană, ci Principiul absolut care crează şi călăuzeşte tot ce există în Univers.
Resurse online:
-> Am dedicat un întreg curs meditaţiei în taoism, care include şi celebra sitting and forgetting. Un curs absolut unic şi, mai ales, dedicat începătorilor. Află mai multe cu click aici.
-> Poţi urma, de asemenea, şi cursul nostru dedicat aplicării practice a învăţăturilor taoiste (inclusiv meditaţia) în viaţa de zi cu zi.
Concret, el oferă exemple de cum să procedezi în conformitate cu învăţăturile taoiste în diferite situaţii de viaţă. Cursul este numai în limba engleză. Află mai multe aici.